Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Evenimentul „Earth Observation Φ-week” are loc pe 9 13 septembrie 2019, în Frascati, Italia

23 Iulie 2019

Pe 9 – 13 septembrie 2019, Agenția Spațială Europeană (ESA) organizează evenimentul „Earth Observation Φ-week”, în Frascati, Roma, Italia, care se va concentra pe Open Science în domeniul de Observare a Pământului (Earth Observation, EO) și pe FutureEO, pentru a evalua cele mai recente evoluții în tendințele Open Science. Termenul limită pentru aplicații este 25 iulie.

Evenimentul Φ-week va include discuții inspiraționale, workshop-uri, pitch-uri pentru startup-uri, hackaton-uri, precum și multe altele pentru conectarea unor comunități multi-disciplinare, de la cercetători în domeniul Observării Pământului sau al analizei de date, companii din afara sectorului spațial, lideri din sectorul tehnologiei, antreprenori și până la startup-uri și inovatori, pentru a explora împreună cum cele mai actuale tehnologii digitale pot ajuta Open Science în domeniul de Observare a Pământului și inovația și cum pot ajuta la configurarea misiunilor și serviciilor FutureEO.

Evenimentul va permite participanților:

  • Să obțină informații privind ultimele tendințe în domeniul EO Open Science New Space și impactul noilor tehnologii, cum sunt inteligența artificială (AI) și blockchain asupra spațiului și FutureEO,
  • Să relaționeze cu noul ecosistem al sectorului spațial, care include oameni de știință, inovatori, directori de companii, startup-uri și investitori,
  • Să descopere cele mai actuale tendințe în sectorul tehnologiei și cel al spațiului,
  • Să învețe despre o gamă largă de subiecte, de la Open EO Science la inteligența artificială, blockchain, AR/VR și aplicațiile acestora în diverse industrii,
  • Să inoveze prin prezentarea unor idei în discuțiile referitoare la evoluția viitoare a EO.

O versiune preliminară a programului este disponibilă online.

Credit imagine: ESA