Tipărire 

Oportunități de finanțare oferite de GSA

20 Martie 2017

Agenția Europeană pentru Sistemul Global de Radionavigație (GSA) organizează pe data de 29 martie 2017 mai multe prezentări online la care vor fi prezentate trei apeluri de proiecte și o licitație în domenii precum: aplicații în aviație, maritime, terestre și de căutare și salvare.


Cei care sunt interesați să participe la sesiunile online sunt invitați să se înregistreze aici.
Oportunitățile oferite de GSA vor fi prezentate și la ce de-al treilea Workshop „Receiver Manufacturers”, care va avea loc pe data de 21 martie, în Praga, la sediul GSA.

Primul apel — Advanced RAIM (Receiver Autonomous Integrity Monitoring, — ARAIM), se adresează industriei aviatice. Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 19 mai 2017, iar cerințele pentru înscriere pot fi consultate aici.

Cel de-al doilea apel se adresează industriei maritime și are ca termen limita data de 31 mai 2017. Cerințele pentru acest apel sunt disponibile aici

Cel de-al treilea apel se adresează unui segment de piață transversal, având drept scop să asigure disponibilitatea de produse comerciale din partea producătorilor europeni de balize MEOSAR. Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 31 mai 2017.

În același timp, GSA a lansat și o licitație pentru dezvoltarea unor mesaje de autentificare (Open Service Navigation Message Authentication) care va informa utilizatorii Serviciului Deschis Galileo cu privire la sursa mesajului de radionavigație. Înscrierile se pot face aici, până la data de 19 mai 2017.

Credit imagine: ESA-Jacky Huart