Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

30 iunie 2017 Ziua Asteroidului. Agenția Spațială Română partener al proiectului

14 Februarie 2017

14 februarie 2017, Luxemburg-ul a găzduit astăzi lideri internaționali pentru a lansa Ziua Asteroidului 2017, un eveniment recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și organizat anual cu scopul de a atrage atenția asupra asteroizilor și a modalităților în care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos. Marius-Ioan Piso, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA) a participat la eveniment, anunțând faptul că ROSA a devenit partener al proiectului și a vorbit despre implicarea României în eforturile globale de apărare planetară.

Conferința de presă a fost transmisă în direct din Luxemburg, cu participarea experților în științe planetare, a mediului de afaceri și a reprezentaților guvernamentali, reuniți din Berlin, București, Sillicon Valley și Londra – cu ajutorul Centrelor Cisco Systems Telepresence și vBrick Rev ce a asigurat transmisia în direct.

Etienne Schneider, Viceprim-ministru și Ministru al Economiei în Luxemburg a vorbit despre rolul pe care țara sa intenționează să îl joace în domeniul explorării pașnice și sustenabile a resurselor care se găsesc în spațiu. Pentru ca această viziune să devină realitate, este necesară o mai bună cunoaștere și înțelegere a asteroizilor. Dl. Schneider a anunțat că Luxemburg va fi gazda unui transmisiuni live de 24 de ore, care va prezenta activitățile desfășurate la nivel global pe data de 30 iunie.

Cosmonautul român, Dumitru-Dorin Prunariu, care a jucat un rol esențial în adoptarea Declarației ONU prin UN COPUOS și cu susținerea Asociației Exploratorilor Spațiali (ASE), a explicat rolul extrem de important al unei colaborări internaționale continue: “Apărarea planetară stă în capabilitățile noastre din viitorul apropiat. Atingerea acestor obiective necesită însă o colaborare continuă și puternică între instituțiile guvernamentale, instituțiile academice și organizații private pentru a dezvolta active terestre și spațiale. Din acest motiv Ziua Asteroidului este atât de importantă”.

Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, a declarat că "România este preocupată de subiectul apărării planetare, în special cu privire la Obiecte din Apropierea Pământului. Eforturile noastre sunt concentrate în cadrul ESA în misiuni precum Proba-3, misiunea AIDA și misiunea AIM". Dl. Piso a menționat, de asemenea, dezvoltarea unui radar cu capabilitate de a detecta obiecte de 1 cm, de la o distanță de 500 km.

Reprezentând Agenția Spațială Europeană (ESA), Franco Ongaro, Director pentru Tehnologie, Inginerie și Calitate și Șef al Centrului ESTEC, a vorbit despre importanța Zilei Asteroidului pentru ESA: “Agenția Spațială Europeană este dedicată misiunii de a proteja planeta noastră prin detectarea asteroizilor în cadrul programului Space Situational Awareness, dar și prin testarea metodelor de deviere a asteroizilor prin misiunea AIDA dezvoltată în parteneriat cu NASA și misiunea AIM”.

Ziua Asteroidului 2017

Greg Ritchers și Danica Remy, co-fondatori ai Zilei Asteroidului au menționat faptul că în timpul Zilei Asteroidului din 2016 au avut loc peste 500 de evenimente educaționale legate de asteroizi, în 72 de țări, implicând peste 150 000 de participanți și ajungând la peste 1.3 milioane de persoane prin intermediul activităților transmise în direct.

Anul acesta, salutăm prezența a 97 de coordonatori regionali până în acest moment și estimăm că peste 700 de evenimente educaționale vor fi organizate pentru data de 30 iunie”, a declarat Remy, mulțumindu-le totodată și celor peste 30 de parteneri care s-au alăturat campaniei Ziua Asteroidului 2017.

Activitățile pentru anul 2017 vor fi afișate pe website-ul Ziua Asteroidului. 

Despre Ziua Asteroidului

Ziua Asteroidului este un eveniment recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și organizat anual cu scopul de a atrage atenția asupra asteroizilor și a modalităților în care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos. Ziua Asteroidului a fost fondată în 2014, de Dr. Brian May, astrofizician și chitarist al formației rock Queen, Danica Remy, COO Fundația B612, Rusty Schweickart, astronaut Apollo și Grig Richters, regizor german.

Ziua Asteroidului are loc pe data de 30 iunie în fiecare an pentru a aminti de cel mai mare impact cu un asteroid din istoria documentată, evenimentul din Siberia – Tunguska, care a devastat peste 2000 km pătrați, reprezentând dimensiunea unui oraș de dimensiuni mari.

Înregistrarea conferinței de presă, precum și alte resurse media suplimentare, inclusiv fotografii și videoclipuri, dar și biografii ale prezentatorilor, sunt disponibile aici.

Contact media: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  

Credit imagine: ROSA