Tipărire 

Conferința CEAS 2017, 16-20 octombrie, București

27 Martie 2017

Agenția Spațială Română (ROSA) invită comunitatea aerospațială din România să participe la cea de-a șasea ediție a Conferinței Consiliului Societăților Aerospațiale Europene (CEAS), care va avea loc în perioada 16-20 octombrie 2017 la Palatul Parlamentului din București, România. Termenul limită de depunere a contribuțiilor științifice este 31 martie 2017.


Cea de-a șasea Conferință CEAS are ca scop promovarea unor noi viziuni și tendințe în domeniul aeronauticii și științei și tehnologiei spațiale, organizate sub tema “În ce Direcție se Îndreaptă Domeniul Aerospațial European?”.

Conferința va reuni actorii principali ai acestui domeniu pentru a schimba idei despre cele mai noi progrese legate de domeniile aerospațial și aeronautic la nivel european.

Obiectivele principale ale conferinței sunt următoarele:

- să aducă aeronautica și știința și tehnologia spațială europeană la cel mai înalt nivel;
- să dezvolte colaborări științifice între cercetătorii și inginerii specializați în aeronautică și științe spațiale din Europa;
- să faciliteze interacțiunea dintre actorii principali ai acestor domenii;
- să încurajeze participarea tinerilor și absolvenților la un eveniment major european;
- să parcurgă etapele principale pentru a transforma Conferințele CEAS într-un Congres Aerospațial European.

Până pe data de 31 martie 2017, cei interesați să prezinte la conferință pot trimite un sumar al contribuției lor pe o temă până la maxim cinci din cele ale conferinței. Varianta integrală pentru contribuțiile preselectate va fi solicitată pe data de 30 aprilie 2017, iar până pe data de 1 septembrie 2017 va fi comunicată lista finală a contribuțiilor acceptate.

Termenul limită de înscriere la conferință este 15 septembrie 2017. Lista completă a termenelor importante poate fi consultată aici

Ediția din 2017 din România este organizată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI și de Asociația Aeronautică și Astronautică a României în numele Consiliului Societăților Aerospațiale Europene (CEAS). Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Marius-Ioan Piso, face parte din Consiliul Executiv al Conferinței.

CEAS este o asociație internațională non-profit, ce are ca scop facilitarea unui cadru în care societățile aerospațiale din Europa să poate lucra împreună. Aceasta include 14 societăți aerospațiale europene și un institut de cercetare rusesc, ce reunesc peste 35.000 de membri.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile aici

Credit imagine: CEAS 2017