Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Au fost alese echipele finaliste la Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO 2017

17 Octombrie 2017

Etapa de preselecţie a Competiţiei Naţionale de Rovere Exo-RO 2017 s-a încheiat, nouă din cele cincisprezece echipe înscrise fiind selectate pentru a participa la etapa finală a concursului, care se va desfășura în perioada 24 – 26 noiembrie la Târgu Ocna, jud. Bacău.

Evenimentul este organizat de Agenţia Spaţială Română (ROSA) în sinergie cu Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială – ESERO România și partenerii locali. Competiția le va oferi elevilor de liceu ocazia de a se familiariza și de a învăţa în mod practic metodologia de cercetare ştiinţifică, de a-şi însuşi concepte noi, de a aprofunda sau consolida cunoştinţe de tehnologie şi programare şi, nu în ultimul rând, de a învăţa importanța coordonării şi a lucrului în echipă.

Regulamentul iniţial al competiţiei, conform căruia în urma preselecţiei urma să fie selectată câte o echipă reprezentantă din cele opt regiuni de dezvoltare ale României, a suferit unele modificări, întrucât echipele înscrise reprezintă numai cinci dintre aceste regiuni. Aplicațiile primite pentru acest concurs au fost foarte bune și comitetul de organizare a luat decizia de a extinde numărul de echipe selectate de la opt la nouă.

Astfel, juriul format din domnul profesor Gabriel Anastasiu (Câmpulung Moldovenesc), Consul al Spaţiului (jud. Suceava), colaborator ESERO România şi reprezentant al mediului profesoral preuniversitar, domnul profesor Alexandru Iovanovici (Timişoara), din partea mediului academic şi doamna Cristina Stancu (Bucureşti), din partea ESERO România, a decis, pe baza criteriilor de evaluare, calificarea în etapa finală a următoarelor echipe:

  • Little Future Robots, Liceul Tehnologic Jimbolia, jud. Timiș
  • Highlander, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, București
  • Inspiration „Carmen Sylva" - ICS, Liceul Teoretic „Carmen Sylva", Eforie Sud, jud. Constanța
  • SpaceXplorers, Liceul Internațional de Informatică, București
  • Help-R, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanța, jud. Constanţa
  • AstroRovers, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava
  • Tezeus, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”,  Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
  • Cosmic Dust  Liceul Teoretic „Grigore Moisil” - CoderDojo Timișoara , jud. Timiș
  • AutoVortex, Clubul de Robotică Educațională AutoVortex România, București

Ȋn etapa finală a competiţiei de rovere Exo-RO, cele nouă echipe selectate vor avea la dispoziţie perioada octombrie-noiembrie pentru a construi roverul propus în formularul de înscriere, respectând toate fazele tipice ale unui proiect de robotică, de la selectarea obiectivelor, proiectarea şi integrarea componentelor, până la testarea sistemului în final. 

Credit imagine: ROSA