Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Au fost aleşi finaliştii Competiţiei Naţionale de Rovere Exo-RO

25 Iunie 2015

Etapa de preselecţie a Competiţiei Naţionale de Rovere Exo-RO s-a încheiat în data de 21 iunie la ora 23:59, zece din cele cinsprezece echipe înscrise fiind selectate pentru a participa la etapa finală a concursului, care se va desfăşura în perioada iunie – septembrie 2015.

Evenimentul este organizat pentru prima dată în România de către Agenţia Spaţială Română (ROSA) în sinergie cu Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială – ESERO România, şi le va oferi elevilor de liceu ocazia de a învăţa în mod practic şi de a se familiariza cu metodologia de cercetare ştiinţifică, de a-şi însuşi concepte noi, de a aprofunda sau consolida cunoştinţe de tehnologie şi programare şi, nu în ultimul rând, de a învăţa importanța coordonării şi a lucrului în echipă.

Regulamentul iniţial al competiţiei, conform căruia în urma preselecţiei urma să fie selectată câte o echipă reprezentantă din fiecare din cele opt regiuni de dezvoltare ale României a suferit unele modificări, întrucât echipele înscrise reprezintă numai patru din aceste regiuni. Aplicațiile primite pentru acest concurs au fost foarte bune și comitetul de organizare a luat decizia de a extinde numărul de echipe selectate de la opt la zece.

Astfel, juriul format din dnul. Prof. Victor Sutac (Suceava), Ambasador al Spaţiului (Regiunea 1 Nord-Est), colaborator ESERO România şi reprezentant al mediului profesoral preuniversitar, dnul. Prof. Alexandru Iovanovici (Timişoara), din partea mediului academic şi dna. Cristina Stancu (Bucureşti), din partea ESERO România, au decis pe baza criteriilor de evaluare să trimită în etapa finală următoarele echipe:

  • RoboKingPeter, Palatul Copiilor Suceava, Jud.Suceava
  • Spectrum, Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu”, București
  • CarmenSylvaRover, Liceul Teoretic "Carmen Sylva", Eforie Sud, Jud. Constanța
  • AstroLab, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” Brăila, Jud. Brăila
  • Tomis, Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” Constanța, Jud. Constanţa
  • RobotsRover, Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”, Câmpulung Moldovenesc, Jud. Suceava
  • Soyuz, Colegiul Economic Buzău, Jud. Buzău
  • IrisRobotics, Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza”, Focșani, Jud. Vrancea
  • TheHaze, Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca, Jud. Cluj
  • 5843 AutoVortex, Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu”, București

Ȋn etapa finală a competiţiei de rovere Exo-RO, cele zece echipe selectate vor avea la dispoziţie perioada 25 iunie – septembrie pentru a construi roverul propus în formularul de înscriere, respectând toate fazele tipice ale unui proiect de robotică, de la selectarea obiectivelor, proiectarea şi integrarea componentelor, până la testarea sistemului în final. Provocarea este ca roverul lor să îndeplinească atât misiunea principală, cât şi pe cea secundară a competiţiei:

Misiunea ştiinţifică principală - obligatorie pentru fiecare echipă - constă în deplasarea teleghidată a roverului până la un punct fix, făcându-se abstracţie de decalajul temporal care ar exista în realitate între locaţia explorată şi centrul de control, măsurarea unor parametri (presiunea atmosferică şi temperatura mediului înconjurător) şi transmiterea de imagini. Roverul este necesar să respecte masa maximă de 2,5 kg şi un volum maxim dat de dimensiunile L=40cm, l=30cm, h=20cm.

Misiunea ştiinţifică secundară constă în colectarea unor eşantioane, precum şi măsurarea altor parametri locali (de exemplu compoziţia atmosferică, nivelul de iluminare, umiditatea) cu ajutorul senzorilor aflaţi la bordul roverului în vederea determinării habitabilităţii sitului de către oameni, precum şi determinarea din aceşti parametri ai posibilităţii existenţei vieţii locale (analiza metan, umiditate, pH, radiaţii etc.) cu senzori la alegere.

Tot în această etapă, echipele finaliste vor deschide o pagină de Facebook cu numele echipei, provocarea pentru ei fiind să strângă un număr cât mai mare de fani, să îi ţină la curent cu evoluţia proiectului lor şi să facă cunoscută publicului implicarea în competiţia de robotică pentru elevii de liceu.

O noutate în regulamentul concursului în a doua etapă este introducerea obligativităţii prezentării unui raport tehnic către juriu înainte de finală şi obligativitatea realizării unei prezentari ppt. a echipei şi a proiectului pentru finală.

Criterii de jurizare în etapa finală

Echipele finaliste vor fi evaluate luând în calcul următoarele elemente: valoarea educaţională (20%), realizările tehnice (50%), lucrul în echipă (15%), popularizarea proiectului (15%). Mai multe detalii despre criteriile de jurizare sunt disponibile aici.

Prezentarea proiectelor va avea loc odată cu premierea câstigătorilor, la Vulcanii Noroioşi, în luna septembrie 2015. Dată cu exactitate va fi comunicată ulterior de organizatori.

Mai multe informaţii despre competiţie sunt disponibile aici.