Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Agenția Spațială Bulgarǎ, cunoscută şi sub numele de Institutul de Cercetare Spațială sau SRI, fondat în 1969, se aflǎ printre cele mai vechi agenţii spaţiale din lume. SRI desfășoară activități legate de cercetarea spațiului cosmic, inclusiv cercetarea în astrofizică şi este, de asemenea, implicată în dezvoltarea de aplicaţii prin satelit, sisteme de control, precum și nave spațiale automate de navigaţie. 

SRI are o experiență considerabilă în domeniul științelor spațiale și cercetarea spațială, în condiţiile în care numeroşi oameni de ştiinţă bulgari au fost implicaţi în mai multe programe spațiale ale Uniunii Sovietice. Agenţia Spaţială Bulgarǎ a reuşit, de asemenea, să trimită un om în spațiu, devenind a şasea națiune din lume care a realizat acest lucru, în 1979.

Domeniul de activitate al SRI-BAS  (Space Research Institute – Bulgarian Academy of Science) variază de la investigații fundamentale și aplicate în fizică spațialǎ, astrofizică, prelucrarea imaginii, teledetecție, echipamente științifice, pregătirea și realizarea de experimente pentru cercetare spațialǎ, cercetări privind sistemele de control, de aer și nave spațiale și echipamente pentru acestea, până la activităţi de creare de materiale și tehnologii spațiale și transferul acestora în economia națională, la care se adaugǎ şi educația post-universitarǎ și de master.

În anul 1997, Agenţia Spaţială Română şi Agenţia Spaţială Bulgarǎ au semnat un acord de cooperare privind exploatarea şi folosirea în scopuri paşnice a spaţiului extra-atmosferic.